Comentarii Patristice – Evanghelia despre iubirea vrăjmașilor

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor) (Ev. Luca 6, 31-36)

(Lc. 6, 32) Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei

Ni se interzice atât să iubim acea lume și, dacă înțelegem bine, ni se poruncește și să o iubim. Bineînțeles, ni se interzice atunci când ni se spune: Nu iubiți lumea (1 Ioan 2,15). Dar ni se poruncește să o facem atunci când ni se spune: Iubiți pe vrăjmașii voștri. Ei sunt lumea, care ne urăște. Astfel, ni se interzice să iubim în ea ce și ea iubește, și ni se poruncește să iubim în ea ceea ce lumea urăște și anume lucrarea lui Dumnezeu și alinările bunătății Sale. Ni se interzice să iubim slăbiciunile sale și ni se poruncește să iubim natura sa. Lumea își iubește slăbiciunile și își urăște natura. Astfel, iubiți-o și urâți-o pe drept, deși ea se iubește și se urăște singură.

(Fericitul Augustin,Tratat la Evanghelia lui Ioan 87, 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 35) Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Să-ți iubești prietenii este obiceiul tuturor oamenilor, dar să îți iubești dușmanii se obișnuiește doar la creștini.

(Tertulian, Scapula 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 35) Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Iubirea este poruncită atunci când ni se spune: Iubiți pe vrăjmașii voștri, pentru a se împlini ceea ce s-a spus înainte de împlinirea Bisericii: El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea (Cântarea 2, 4). Căci iubirea este înălțată atunci când sunt formate normele sale. Astfel, vedeți cum s-a format din înălțimi și a dat Legea sub binecuvântarea Evangheliei. Legea poruncește răzbunarea pedepsei (Ieș. 21, 23-36). Evanghelia dă iubire pentru răutate, bunătate pentru ură, rugăciune pentru blestem, ajutor pentru prigoană, răbdare pentru foamete și harul răsplatei. Cât este de bun atletul care nu s-a vătămat!

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 5, 73, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 35) Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Ceea ce a transmis Hristos prin învățătura Sa, a dovedit și prin fapte. Într-adevăr, atunci când S-a aflat pe cruce, a spus despre cei care îl prigoneau și defăimau: Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac, ca astfel să se roage pentru ei, deși ar fi putut să îi ierte chiar El.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Rugăciunea lui Iov și David 2.2.6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 29) Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;

Bunurile vremelnice trebuie să fie disprețuite, în favoarea celor veșnice, precum cele din stânga trebuie să fie disprețuite pentru cele din dreapta. Aceasta a fost întotdeauna dorința Sfinților Mucenici. Este căutată o răzbunare finală dreaptă, adică Judecata de apoi, numai atunci când nu mai există urmă de dreptate. Dar acum, trebuie să ne îngrijim, mai mult ca orice, să nu ne pierdem răbdarea în dorința de a ne face dreptate, căci răbdarea este mai de preț decât orice ne-ar putea lua un vrășmaș împotriva voinței noastre.

(Fericitul Augustin, Scrisoarea 31, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 30) Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.

Când un om câștigă dreptatea prin milostenie, este încununat, nu cu o cunună dată sub legea celor drepți, ci cu cea a celor învățați din Evanghelie. Legea cea veche mai spune că oamenii trebuie să dăruiască săracului din averea sa și să-l îmbrace pe cel fără haine și să îl iubească pe aproapele său ca pe sine însuși. Interzice nedreptatea și minciuna. Însă, în perfecțiunea poruncilor evanghelice, se spun următoarele: Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi. Și mai mult decât atât, oamenii nu trebuie doar să îndure cu bucurie nedreptatea de a fi lipsit de bunurile sale și de restul lucrurilor vremelnice, ci să își dea și viața pentru aproapele său. Acesta este omul milostiv.

(Isaac de Ninive, Omilia ascetice 4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 31) Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;

Ochi pentru ochieste perfecțiunea dreptății. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt este desăvârșirea harului. Deși ambele au continuu criteriile lor, ne-au fost propuse prin cele două Testamente. Primul Testament spunea să se sacrifice animale ca pedeapsă, căci dreptatea nu îngăduia ca unul să moară în locul altuia. Al doilea Testament s-a scris cu sângele unui Om, care prin harul Său S-a dăruit pe Sine în numele nostru (vezi și Evr. 9, 11-14). Astfel, unul a fost începutul, iar celălalt continuarea. Cel în care stă sfârșitul și începutul este fără greșeală. Pentru cei care nu au înțeles, începutul și sfârșitul sunt separate unul de celălalt. Atunci când le observăm, însă, sunt un tot unitar.

Astfel, acest principiu de ochi pentru ochi (Ieș. 21, 24; Lev. 24, 20) s-a schimbat. Dacă năzuiești spre perfecțiune, dacă cineva te lovește, întoarce celălalt (obraz).

(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 6, IIB-12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 35) Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Cum ne vom iubi vrășmașii și ne vom ruga pentru cei care ne urăsc și ne fac necazuri? (Mt. 5, 44). Vedem ce s-a întâmplat în pilda lui Ștefan. În timp ce era omorât cu pietre de către evrei, nu a cerut răzbunare, ci iertare pentru aceștia, zicând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! (Fapte 8, 58-60). Astfel, a trebuit ca primul mucenic pentru Hristos, care precedând prin moartea sa glorioasă pe mucenicii ce aveau să vină, să nu fi fost numai un propovăduitor al patimilor lui Hristos, ci și un următor al blândeții Sale îndelung-răbdătoare.

(Sfântul Ciprian, Dumnezeul răbdării 16, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 34) Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb. Ce mulţumire puteţi avea, se spune, dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi. Observați puterea acestor vorbe și veți îndrăgi bunătatea Dătătorului de lege. Atunci când vrem să dăm ceva unui sărac în numele Domnului, este un dar și un împrumut în același timp. Este un dar pentru că nu nădăjduim nimic în schimb, dar un împrumut pentru că Domnul plătește în locul aceluia, căci primind El mărunțișuri prin persoana săracului, va da în schimb daruri minunate.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul 14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 36) Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Urmele chipului dumnezeiesc sunt recunoscute limpede nu prin asemănarea trupului, care este fără stricăciune, ci prin înțelepciunea sufletului. Vedem întruchiparea divină prin dreptatea, stăpânirea, curajul, înțelepciunea și prin toate virtuțile care sunt prezente întru Dumnezeu. Acestea se pot găsi și la oameni, prin efort și imitare a dumnezeirii, și, precum spune Domnul în Evanghelie: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este (Mt 5, 48).

(Origen, Despre începuturi 4, 10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 36) Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Înrudită îndeaproape, ca să spun așa, cu virtuțile pe care le-am înșiruit mai sus este mila, despre care vorbește Hristos în continuare. Întrucât este un lucru uimitor și bineplăcut lui Dumnezeu și cel mai potrivit sufletelor evlavioase. Destul este doar să vă întipăresc în minte că milostenia este o însușire a naturii divine: fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 29, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

*

(Lc. 6, 36) Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Ne rugăm pentru voi ca să vă bucurați de mila lui Dumnezeu. Hristos ne-a învățat să ne rugăm pentru vrășmașii noștri, atunci când a zis: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Putem vedea că Dumnezeu cel Atotputernic este bun și milostiv, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Mt. 5, 45). Și ne-a spus că pe toate le va judeca.

(Sfântul Iustin Martirul și filozoful, Dialog cu iudeul Trifon 96, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Comentarii Patristice – Evanghelia despre pescuirea minunată

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)(Ev. Luca 5, 1-11)
(Lc. 5, 1) Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret,
Vreau să vă amintesc despre cele două pescuiri făcute de ucenici la porunca lui Iisus Hristos: prima, cea dinainte de patimi, cealaltă după înviere. Aceste două pescuiri simbolizează întreaga Biserică, așa cum este acum și așa cum va fi după învierea morților. Acum, după cum puteți vedea, este o mulțime mare, cu buni și cu răi. Însă după înviere vor face parte numai cei buni, și într-un număr limitat.
Amintiți-vă prima pescuire, care întruchipează Biserica în veacul acesta. Mântuitorul Iisus i-a văzut pe ucenici pescuind și i-a chemat să-I urmeze. Aceștia nu prinseseră nimic toată noaptea. Însă, când L-au văzut, le-a spus lăsaţi în jos mrejele voastre. Învăţătorule, au zis ei, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, vom arunca mrejele. Le-au aruncat, la porunca Atotputernicului. Ce altceva se putea întâmpla, dacă nu ceea ce El voia? În același timp, însă, după cum am spus, a fost mulțumit că ne-a învățat ceva ce avea să ne fie de folos.
Mrejele au fost aruncate. Mântuitorul nu pătimise încă, nu se ridicase din morți. Mrejele au fost aruncate. Au prins atât de mult pește, cât să umple două corăbii, iar acestea se rupeau de greutatea lui. Apoi a zis Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni (Mt 4, 19). Aceștia au primit Cuvântul lui Dumnezeu drept năvod, pentru a-l arunca în lume ca într-o mare adâncă și cu care au prins mulțime mare de creștini pe care îi vedem și de care ne minunăm. Cele două corăbii întruchipau două popoare: evreii și neamurile, sinagoga și biserica, cei tăiați și cei netăiați împrejur.
(Fericitul Augustin,Predica 248.2,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
*
(Lc. 5, 4) Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
Alege corabia lui Petru și o lasă pe cea a lui Moise, adică nesocotește sinagoga fără credință și alege biserica cea credincioasă. Căci Dumnezeu i-a numit corăbii pe cei doi, dacă putem spune așa, care să pescuiască pentru mântuirea oamenilor în lumea aceasta, ca într-o mare. Precum Domnul spune apostolilor: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni (Matei 4, 19).
Biserica este chemată în adâncuri, să se adâncească în tainele cerești, în acea adâncime despre care vorbesc apostolii: O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! (Rom. 11, 33). De aceea, Domnul îi spune lui Petru mână la adânc, adică, în adâncimea cugetului asupra generației divine. Căci ce poate fi mai profund decât aceste vorbe rostite de Petru: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Matei 16, 16).
Corabia aceasta plutește în adâncurile lumii, pentru ca, atunci când lumea se va sfârși, să-i ocrotească pe cei aflați la bordul ei. Prefigurarea sa poate fi întâlnită chiar în Vechiul Testament., căci, așa cum arca lui Noe i-a salvat pe cei aflați la bord când lumea se prăbușea (Fac. 7,1 ; 8,22), la fel și biserica îi va mântui pe membrii săi atunci când lumea va arde în flăcări (1 Pet. 3, 20-21). Și, precum porumbelul care a adus semnul păcii pe arca lui Noe arătând că potopul s-a sfârșit (Fac. 8, 10-11), Hristos va aduce bucuria păcii în Biserică, atunci când va veni vremea judecății.
(Maxim din Torino, Predica 49, 1 – 3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
*
(Lc. 5, 4) Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi.
I-a spus lui Simon și pescarilor să se depărteze puțin de uscat și să lase în jos mrejele. Însă aceștia au răspuns că s-au trudit toată noaptea, fără să prindă nimic. Dar, după cuvântul lui Iisus, au coborât mrejele, care s-au umplut de pește. Printr-un semn evident în chip minunat, s-au convins întru totul că munca le va fi răsplătită, iar truda cu care vor întinde mrejele învățăturii evanghelice va fi roditoare. Cu aceasta vor prinde cu siguranță bancuri de păgâni. Dar vedeți cum nici Simon, nici ceilalți pescari nu puteau duce mrejele la țărm. Muți de spaimă și uimire, căci mirarea i-a amuțit, i-au chemat pe ceilalți, care erau și ei pescari, să vină și să îi ajute să ducă peștele. Căci mulți au trudit împreună cu apostolii, și încă o fac, mai ales cei care cercetează sensul învățăturii evanghelice. Însă, în afară de aceștia, mai sunt și alții: părinții și învățătorii și conducătorii popoarelor, care cunosc dogmele adevărului. Căci mrejele sunt încă aruncate, iar Hristos le umple și îi îndeamnă la convertire pe cei care, potrivit cuvântului Scripturii, sunt în adâncurile mării, adică, cei care trăiesc în zbuciumul și valurile lucrurilor lumești.
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
*
(Lc. 5, 5) Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.
Astfel ați putea înțelege că Domnul vorbea despre pescuirea duhovnicească, însă Petru spune toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. E ca și cum ar fi zis o noapte întreagă de pescuit nu ne-a adus nimic și am muncit degeaba. Acum nu mai pescuiesc cu unelte de pescar, ci cu har, nu cu vrednicia dobândită prin îndemânare, ci cu perseverența dobândită prin cucernicie. Astfel, când Petru coboară mrejele la cuvântul lui Hristos, coboară de fapt învățătura Sa. Când desface mrejele dese și bine aranjate la porunca Învățătorului, aruncă de fapt limpede și cuviincios cuvintele în numele Mântuitorului. Prin aceste cuvinte, poate mântui nu doar viețuitoare, ci și suflete. Toată noaptea ne-am trudit,spune el,şi nimic nu am prins. Petru, care mai înainte nu putea vedea pentru a prinde pește, căci neavându-L pe Hristos, totul era întuneric, trudise într-adevăr toată noaptea. Dar când lumina Mântuitorului s-a revărsat asupra sa, întunericul s-a risipit și prin credință a început să vadă în adâncuri ceea ce nu putea vedea cu ochii.
(Maxim din Torino, Predica 110, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
(Lc. 5, 7)Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde,
Toată noaptea am trudit. Aceasta face o trimitere simbolică la prooroci. Învățăturile Sale au venit de deasupra lumii, ceea ce reprezintă un simbol al mării. Cele două corăbii îi reprezintă pe cei tăiați și pe cei netăiați împrejur. Și au făcut un semn celor care erau în altă corabie. Acesta se referă simbolic la cei șaptezeci și doi, căci acești ucenici erau prea puțini pentru a prinde și a culege.
(Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Diatesaronul lui Tațian 5, 18, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
*
(Lc. 5, 8) Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
Și din acest motiv, Petru și-a adus aminte de păcatele sale, s-a temut și s-a cutremurat. Ca un om nevrednic, nu cutează să Îl primească pe Cel vrednic. Teama sa este demnă de laudă, pentru că fusese învățat de Lege să discearnă între sacru și profan (Iez. 22-16).
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)
*
(Lc. 5, 8) Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.
De obicei, oamenilor nu li se dăruiește viață pe o corabie, ci doar sunt transportați cu ea și nici nu sunt alinați pe vas, ci sunt îngrijorați în privința călătoriei. Luați seama, de asemenea, cum această corabie nu este una care i-a fost dată lui Petru să fie mânată, ci mai degrabă este Biserica, dată să fie condusă de către apostoli. Căci nu este un vas care omoară, ci care dă viață celor purtați de zbuciumul acestei lumi și de valurile sale. Așa cum o barcă mică ține peștii muritori scoși din adâncuri, așa și corabia Bisericii dă viață oamenilor scăpați din tumult. Prin ea, aș spune, Biserica dă viață celor morți pe jumătate.
(Maxim din Torino, Predica 110, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)